Capitolul 4-Cina e servita.

Acest individ este chiar enervant. Imi goneste toata linistea.

Si nu stiu de ce cand e prin preajma ma cuprinde un sentiment… sau poate m-am imbolnavit… am auzit de un tip de boala care se manifesta foarte ciudat… te face sa uiti de tot si de toate, iti da senzatia de gol in stomac si te atasezi foarte mult de cineva devenind chiar dependent… imi scapa numele acum.

Dar eu nu pot sa am acea boala pentru ca nu sunt atasata de el, nu sunt dependenta de el, imi da senzatie de gol in stomac… poate ca micul dejun nu mi-a cazut prea bine, nu uit de toate cand e el prin preajma doar de cateva lucruri, si ceva ma fascineaza la el.

Ah, vorbesti ca un copil. Tu trebuie sa conduci un regat si te comporti ca si cum ai fii in calduri.

Da-ti o palma si gata.

Da. Trebuie sa fiu realista. Si la cina voi da dovada de cea mai buna crestere si nu ma voi lua la cearta cu nou-venitul. Asta nu inseamna ca nu as putea sa-mi iau una din rochiile mai elegante. Am optat pentru cea crem. Parul l-am prins in coc si buzele le-am colorat cu rosu aprins. Sa vedem daca mai indrazmeste cineva sa zici ca eu, Miss Bella, nu arat ca o viitoare regina. M-am mai uitat o data in oglinda si zambind victorioasa am coborat scarile pregatita pentru orice. Surprinsa am constat ca cei trei ne asteptau in hol si au cam ramas cu gurile deschise cand au vazut cine coboara. Aveau o mimica a fetei foarte foarte amuzanta. Dar cum nu puteam sa ma arunc pe spate si sa rad cu lacrimi de ei am preferat sa schitez doar un zambet superior. Pe fata lui Don Jasper care a indraznit sa ma faca servitoare se citea in ochi vinovatia. A venit spre mine cand am ajuns jos si mi-a luat mana.

–          “Miss Isabella, daca ati stii cat pot sa regret. Va mai rog o data acceptati-mi umilele scuze.” Dupa care mi-a sarutat mana.

–          “Don Jasper… nu pot sa port pica cuiva dar recunosc ca greseala dumneavostra ma afectat foarte mult, insa pot trece peste.” Am spus raspicat.

–          “Va multumesc!”

–          “Oh, Miss Bella de ce nu mi-ai spus ca au venit vizitatorii nostri?” a cantat vocea lui Miss Alice.

–          “Iar dumneavoastra, cea cu parul de abanos si ochii de stejar, sunteti?” a vorbit, intr-un mod exagerat de formal, Don Jasper cu Miss Alice.

–          “Miss Alice, dumneavoastra?” a raspuns ea rosind.

–          “Don Jasper, la ordinele  tale, domnita mea.” Miss Alice a chicotit iar Don Jazz i-a sarutat mana mult mai pasional decat ar fii trebuit.

–          “Si tu, cea cu parul de aur, esti…?” s-a auzit glasul celui mai inalt si musculos dintre toti.

–          “Miss Rose, dumneata ar trebui sa fiti Don Emmett, corect?”a zis Miss Rose fluturand din evantai.

–          “Frumoasa si perspicace, ca o adevarata doamna.” A constatat Don Emmett, fascinat de frumuseata lui Miss Rose.

–          “Don Edward, tu nu te prezinti domnisoarei Miss Bella?” a intrebat Don Jasper, curios.

–          “Am facut cunostinta mai devreme.” A replicat scurt.

O sa fie o cina fooooarte lunga.

Miss Rose la luat de brat pe Don Emmett si impreuna s-au dus la masa. Miss Alice a facut la fel cu Don Jasper si eu evitand contactul cu Don Edward am luat-o intaintea tuturor deschizand imesa usa care ducea in salon. Mama si tatal meu erau deja asezati la fel si maiestatea sa impreuna cu sotul ei.

Am facut o plecaciune si ne-am asezat la masa care se marise cu 3 locuri.

Noi ne-am asezat la locurile noastre obisnuite si in fata noastra s-au asezat cei 3 frati. Nu ma va crede nimeni daca as indrazni sa zic ca Miss Alice a stat fata in fata cu Don Jasper care nu se oprea din admirat. Miss Rose cu Don Emmett se loveau usor cu picioarele pe sub masa zambindu-si larg si exagerat de seducator unul altuia iar eu m-am gasit fata in fata cu, imposibil dar posibil, Don Edward. Mancarea era deja in farfurie si ca intotdeauna Maiestatea sa a facut onorurile. Dar discursul a fost mult mai lung ca in alte dati pentru ca s-a gandit ca noi nu-i cunoastem pe concureti si a trebuit sa faca si prezantarile de rigoare. Cea mai buna parte a fost cand a vorbit despre cursa mea si a lui Don Edward… nu voi putea uita niciodata cuvintele ei:

–          Miss Bella, campioana noastra in fiecare an, va concura cu Don Edward Cullen, care este alaturi de noi. A inceput sa participe de acum doi ani la cursele mai minore si a luat doar primul loc dar inainte de a participa la curse a fost veterinar. Este o placere sa va avem aici.” Don Edward s-a ridicat in picioare si a facut o plecaciune in aplauzele celor din jur. Dupa aceasta cina a inceput. Don Edward poveastea tuturor cum a castigat el la toate cursele si se dadea foarte important.

–          “Don Edward… am auzit ca inainte de a va apuca de curse ati fost veterinar. Iar acum aveti 20 de ani si ceva nu merge… sau poate ca matematica mea ii de vina. La curse ati participat de 2 ani. Asta inseamna ca aveati 18 ani cand ati calarit intr-o cursa prima oara. Atunci cat timp ati fost veterinar daca majoritatea oamenilor la 18 ani se angajeaza?!”sa te vedem Don Edward.

–          “Oh, ati prezentat o teorie interesanta dar din pacate nu e adevarat. S-a strecurat o eroare si eu am fost in paralel un an jumate si veterinar si am participat si la curse. Nu inainte am fost veterinar si dupa am participat. Cei care mi-au tinut evidenta activitatilor au gresit.” Mi-a raspuns cu un zambet strengar pe fata. Ah, ce ma enerva, cred ca am mai zis asta o data sau de doua ori… sau de mult prea multe ori. Las ca o sa-l vad eu cand de fericit va fi cand il voi invinge a doua oara. Sa nu-mi zica el mie ca prima oara a fost “norocul incepatorului”. Dar deja asta a fost prea mult… a indraznit sa ma puna la punct de fata cu toata lumea… de fata cu regina… nu am mai putut rezista si  m-am ridicat de la masa.

–          “Scuzati-ma!” am spus ragusit. Stiam ca toti se uita ingrijorati, speriati sau surprinsi dar chiar nu am putut sa rezist mai mult de atat… e… PREA MULT.  Am iesit pe usa principala si m-am sprijinit de unul din cei doi lei (statui, bineinteles) de la intrare. Lacrimile m-au cuprins… niciodata de la 4 ani nu am mai plans. Si am jurat ca nu voi lasa o lacrima sa-mi mai cada… dar… se pare ca nu am cuvant. Stau aici, plangand ca o proasta pentru ca un nenorocit m-a facut de ras in fata familiei mele. In spatele meu s-a deschis o usa care foarte lent si silentios s-a inchis la loc.

–          “Ah, Miss Isabella… ce vorba gresita am spus de va adus in aceasta stare?” ma intrebat ultima persoana pe care doream sa o vad.

–          “Ignora-ma! Nu era necesar sa te ridici de la masa. Toti erau foarte atenti la vorbele tale.” Am spus soptit. I-am simtit crisparea… durerea… chiar ii pasa asa mult de ceea ce ii spuneam eu? Care pentru el sunt “increzuta” asa cum si-a permis sa ma caracterizeze?!”

–          “Presupun ca ai dreptate.”a zis ganditor. “ Dar… atunci care ar fi motivul pentru care am venit aici, stand in frig, seara, cu o domnita plangand?!Aaaa… poate pentru ca eu am adus-o in aceasta stare si acum incerc sa-mi repar greseala… pe cat posibil.” Da… deparca eu sunt o jucarie caruia daca ii invarti 2 suruburi se repara.

–          “Daca va spun ca  tu, Don Edward,nu m-ai adus in aceasta stare si a fost doar o depresie de moment, plecati?” de ce am zis asta?

–          “Hmm… aceasta este o intrebare la care si eu as vrea sa-mi pot motiva raspunsul… Da, probabil as ramane… dar nu stiu de ce as vrea sa raman.” Un alt val de lacrimi m-au napadit din senin. De cand am devenit asa sensibila?!

–          “Doresti sa plec? Miss Isabella?” daca ai stii ca nici eu nu stiu ce vreau.

–          “Termina cu asta, ma enerveaza, poti sa spui Miss Bella.” Sper ca acum nu imi va spune intentionat Miss Isabella.

–          “Bine, Miss Bella ramane.” A spus zambind. S-a apropriat de mine si ma lipit de peretele casei… Se uita adanc in ochii mei iar eu cred ca eram mai mult decat hipnotizata de ochii sai de smarald. Sirul gandurilor mi s-a oprit cand buzele lui s-au contopit cu ale mele intr-un sarut pasional si plin de dorinta. Era asa frumos si saruta, al naibi de bine. Doamne Miss Bella cum poti sa vorbesti asa de… vulgar.